Afacerea Dreyfus

Victima acestui proces, mediatizat pe larg în lume, a fost evreul Alfred Dreyfus. Instrucţia, siguranţa de sine şi încrederea in propriile forţe îl caracterizau pe Dreyfus. El insă nu era iubit de şefii săi, ofiţerii invidiindu-l pentru calităţile sale. Ar fi putut avea o bună carieră militară, dacă nu s-ar fi petrecut o întâmplare care a bulversat societatea…

alfred-dreyfus
Alfred Dreyfus

La sfarsitul anului 1894, la Statul Major Francez s-a descoperit au dispărut nişte documente secrete. După un oarecare timp, şeful Biroului de Informaţii, colonelul Henri, a adus la Ministerul Armatei o dovadă — hârtia de expediere, prin care adresantul era informat că i s-au trimis respectivele documente secrete. Se zice că acea hârtie ar fi fost găsită printre documentele de arhivă scoase din uz de un agent german. Ministrul de război, generalul Mercier, a ordonat să fie găsit trădătorul. La Statul Major era angajat un număr mic de ofiţeri, fapt care a facilitat în mod substanţial realizarea sarcinii. Foarte curând, spionul se pare că a fost găsit. Expertul militar i-a raportat generalului că scrisul de pe hârtia de însoţire îi aparţine căpitanului Dreyfus. Alfred Dreyfus a fost arestat imediat. Colegii săi au confirmat că, de obicei, căpitanul rămânea la locul de muncă mai mult decât ceilalţi că. avea acces la diverse documente secrete.

Aceştia erau porniţi împotriva evreilor şi le convenea să-l învinuiască pe căpitanul evreu

generalul-auguste-mercier
Generalul Auguste Mercier

Dreyfus de spionaj, considerând că astfel salvează. onoarea Statului Major Francez. Cei care au expertizat documentul incriminator s-au părţit în două tabere. Unii afirmau că scrisul de pe hârtie nu este al lui Dreyfus, iar alţii, dimpotrivă, erau siguri că este al lui. Ministrul Afacerilor Externe, Hanotaux, bazându-se pe una dintre datele cunoscute de el, nu a crezut cele scrise pe avizul de însoţire şi s-a pronunţat împotriva deschiderii anchetei. A părut ciudat comportamentul lui de mai târziu, când nu a insistat asupra versiunii sale, cu toate că ştia că Dreyfus nu poartă nicio vină. Iar Mercier şi colonelul Henri au afirmat cu fermitate şi insistenţă că el e vinovat. Judecătorii stăteau la îndoială, pentru că nu aveau destule dovezi.

Atunci, anchetatorul a fabricat un document fals, în care se spunea că Dreyfus colaborează cu nemţii. Drept rezultat, Alfred Dreyfus a fost condamnat pentru spionaj şi trădare de patrie, fiind exilat pe viaţă în îndepărtatul oraş Cayenne — capitala coloniei Guyana Franceză. Nu mult după aceasta, a înaintat o contra-acuzaţie fratele lui Alfred Dreyfus. El a declarat că autorul avizului cu pricina este maiorul Esterhâzy, însă acela a fost scos nevinovat.

sedinta-de-judecata-in-rennes
Sedinta de judecata in Rennes

Autorităţile militare au influenţat în aşa măsură decizia judecătorilor, încât aceştia nici nu au efectuat cercetări la locuinţa lui Esterhâzy. După câteva zile, un ziar francez a dat publicităţii o scrisoare a celebrului scriitor Emile Zola, adresată preşedintelui republicii, Felix Faure, în care se afirma că textul avizului a fost fabricat de Esterhâzy şi Henri, iar Statul Major şi Ministerul de Război încearcă a-l nimici pe Dreyfus, căruia îi poartă o ură personală, pentru a-l scăpa de pedeapsă. pe vinovatul Esterhâzy. Scrisoarea lui Zola a produs, în Franţa şi în Europa, efectul exploziei unei bombe. Din acest moment, afacerea Dreyfus a căpătat o importanţă socială nemaiîntâlnită. Istoricul Ivan Krivuşin relatează: „Procesul lui A. Dreyfus a avut importante consecinţe politice… El a defavorizat, în mod substanţial, poziţiile forţelor conservatoare ale societăţii franceze — monarhiştii, clericii, republicanii temperaţi; a scăzut autoritatea bisericii şi armatei. În acelaşi timp, s-a afirmat definitiv sistemul republican; a crescut importanţa politică a forţelor democrate, pe avanscena vieţii politice apărând partidele radicalilor şi ale socialiştilor”.

Alfred Dreyfus - tablou a degradarii publice
Degradarea publica a lui Alfred Dreyfus

Toată Franţa s-a divizat în pro-Dreyfusişti şi anti-Dreyfusişti, iar între aceştia s-a declanşat o luptă inverşunată. Pentru unii, Dreyfus era trădător, duşman al Franţei, şi impreună cu el — şi adepţii evrei, cetăţenii altor ţări şi cei care s-au vândut evreilor, ca să ponegrească onoarea Armatei Franceze. Când a fost cercetat cazul lui Dreyfus, la Curtea de Casaţie s-a constatat că mai multe dintre documentele care ţin de acest caz sunt false. Părea că, în curând, lui Dreyfus i se va face dreptate. El a fost declarat din nou vinovat, insă cu unele circumstanţe atenuante, fiind condamnat la 10 ani de privare de libertate. Totuşi, Curtea de Casaţie a decis a se efectua cercetări suplimentare şi, la procesul din anul 1906, Dreyfus a fost declarat complet nevinovat. Conform relatării analistului Anatoli Koroliov, „Dreyfus a fost iertat, dar nu a fost considerat nevinovat. Doar în iulie 1906, după 12 ani de la începutul acestei anchete, prin decizia Curţii de Apel a Republicii Franceze, Alfred Dreyfus a fost declarat absolut nevinovat.

Dar, vai, războiul minţilor s-a transformat, curând, în război mondial. Iată de ce amintim Afacerea Dreyfus şi după 100 de ani, ea constituind o cotitură istorică, drept care istoria Europei, dar şi istoria întregii lumi a mers pe o cale sângeroasă”. În acelaşi an, Dreyfus a fost promovat la gradul de maior. Pentru meritele sale în Primul Război Mondial, în 1918 i s-a acordat ordinul Legiunea de Onoare, iar la moartea sa a fost inmormântat ca un erou naţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *