Manuscrisele de la Marea Moartă

Sulurile de la Qumran au fost descoperite în anul 1947, în grotele aflate pe tărmul pustiu al Mării Moarte. Descoperirea a făcut senzaţie, indeosebi printre cercetători, deoarece, dacă aceste suluri se dovedeau a fi autentice, însemna că au fost găsite cele mai vechi texte ale Bibliei şi, totodată, se confirma că au existat esenienii. Să vedem care este adevărul.

Istoria acestor suluri începe cu o povestire despre doi beduini, Muhammed şi Omar, care păşteau caprele şi au descoperit întâmplător, într-o peşteră, nişte urcioare de lut. Ei au luat un urcior, i-au scos dopul şi au văzut în interior un sul neobişnuit. Era o piele îngălbenită, pe care erau scrise nişte semne. Un timp indelungat, sulurile s-au aflat în cortul păstorilor, şi, într-un sfârşit, beduinii le-au vândut la un preţ de nimic, atunci când au făcut o călătorie la Betleem. De fapt, navigatorii au găsit şi mai înainte manuscrise ale comunităţii Qumran.

Peşterile în care au fost găsite manuscrisele
Peşterile în care au fost găsite manuscrisele

În secolul al III-lea, teologul creştin Origene a găsit asemenea suluri în preajma oraşului Ierihon. Prin anul 800, un vânător arab a ajuns până la o peşteră din Qumran, unde a găsit nişte suluri ciudate, pe care le-a transmis evreilor din Ierusalim. Şi la sfârşitul secolului al XIX-lea, un document din Qumran a fost descoperit într-o veche sinagogă din Cairo. Atunci aceste descoperiri nu au trezit interesul savanţilor şi sulurile au mai zăcut jumătate de veac în uitare. Primul care şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra câteva suluri a fost Athanasius Yeshua Samuel, mitropolitul Bisericii Ortodoxe Siriene, cu sediul în Ierusalim; el a plătit pentru suluri 24 pfunzi lire (250 dolari). Alt sul, l-a cumpărat americanul Miles Copeland. Al treilea cumpărător a devenit profesorul-arheolog, Eliezer Sukenik, de la Universitatea Evreiască. În anul 1948, a fost recunoscută, în cele din urmă, autenticitatea şi vechimea manuscriselor din Qumran. Sukenik a stabilit imediat vârsta manuscriselor — secolul I i.Hr. — şi rădăcinile lor eseniene şi a început descifrarea acestora. Ulterior, aceste trei manuscrise au fost publicate.

Ulcioarele de ceramică unde erau păstrate sulurile
Ulcioarele de ceramică unde erau păstrate sulurile

Altă soartă au avut sulurile ajunse în mitropolitului Atanasie. Un timp îndelungat, el a încercat, fără succes, să determine vârsta si importanţa manuscriselor; limba în care au fost scrise îi era necunoscută. După un şir de încercări nereuşite de a le descifra, în ianuarie 1948, mitropolitul a decis să apeleze la ajutorul lui Sukenik. Savantul a constatat că pe unul dintre suluri era scris un text din cartea prorocului Isaia. Dintre celelalte două suluri, unul conţinea statutul unei necunoscute, iar pe altul erau inşirate nişte comentarii referitoare la cartea profetului Habacuc (Avacum). Sukenik l-a convins pe Atanasie vândă manuscrisele, dar a început războiul ei nu s-au întâlnit, iar sulurilor le-a fost sortit să fie transportate, în secret, din Iordania în S.U.A., unde stareţul le-a pus la păstrare într-un seif. Yul lui Isaia a fost estimat la un milion de dolari. In anul 1954, toate textele au fost cumpărate de Universitatea din Ierusalim, pentru a se continua studierea lor. Până în anul 1956, au fost descoperite, în total, unsprezece peşteri, în care se aflau sute de manuscrise, păstrate total sau parţial, ele alcătuind Cărţile Vechiului Testament, în afară de Cartea Esterei. Cel mai vechi manuscris biblic s-a dovedit a fi Cărţile lui Samuil (Cărţile Împărăţiilor).

Toate metodele de datare a documentelor arheologice, aplicate în scopul studierii manuscriselor jin Qumran, au arătat clar că aceste documente fost scrise în secolele i.Hr. Savanţii presupun că unele dintre fragmentele cărţilor biblice sunt mult mai vechi. Mult timp, nu s-a putut stabili cine au fost locuitorii Qumranului. Conform uneia dintre ipoteze, sulurile din Qumran aparţineau unei secte de esenieni. Nemulţumiţi de faptul că iudaismul oficial se adaptează la moda elenistică, esenienii şi-au ascuns, în peşteri, sulurile cu cărţile sfinte. Nu departe de peşteri, arheologii au descoperit relicve ale aşezărilor omeneşti. Monedele găsite acolo aparţin aceleiaşi perioade ca şi sulurile cu înscrisuri. Nu se ştie de ce în manuscrise au fost depistate sute de tipuri de scriere şi rămâne de neînţeles cu ce scop s-ar fi putut organiza un scriptoriu atât de mare, într-o localitate atât de mică. Rezultă că sulurile au fost  aduse din altă parte, peşterile servind ca ascunzătoare.

Ruine din partea de vest a clădirii principale din Qumran
Ruine din partea de vest a clădirii principale din Qumran

Enigma Qumranului constă în faptul că aici nu au fost găsite decât texte religioase: qumraniţii nu au lăsat nicio inscripţie cu conţinut laic, niciun fel de documente ce conţin informaţii despre viaţa unei comunităţi. Din acest motiv, tot felul de ipoteze apar şi azi. Astfel, în anul 1998, un cercetător a emis ipoteza că aşezarea Qumran n-ar fi fost capitala comunităţii de esenieni, ci un loc temporar de refugiu pentru radicalii care s-au detaşat de aceasta. În anul 2004, câţiva arheologi şi-au exprimat opinia că, în Qumran ar fi existat o fabrică de olărit, iar sulurile, găsite în peşteri, au fost lăsate de refugiaţii din Ierusalimul distrus de romani.

O altă enigmă a acestor peşteri este faptul că acolo nu au fost găsite oseminte umane. Se ştie că majoritatea peşterilor din pustiul iudaic au servit drept loc de refugiu pentru cei care se salvau de macedoneni, iar mai târziu de romani. În ianuarie 1956, s-au încheiat săpăturile în peşterile respective. In total, lângă Marea Moartă, s-au descoperit vreo 40 de peşteri, însă doar în 11 dintre ele au fost găsite manuscrise. Numărul sulurilor găsite a ajuns la 25 000, dintre acestea doar 10 s-au dovedit a fi intacte, celelalte fiind fragmentate în bucăţi, care nu depâşesc mărimea unui timbru poştal. Unele suluri au fost rupte de beduini, care le vindeau turiştilor la preţul de 1 dinar iordanian pentru un centimetru pătrat. O altă descoperire senzaţională în Qumran au fost două suluri mari confecţionate din cupru pur, care, cu timpul, s-a oxidat puternic. Ele au fost găsite în anul 1953, la intrarea în a treia peşteră. Pe suprafaţa internă a foliilor de metal era gravat un text în ebraica veche, însă acesta a fost imposibil să fie citit: nu s-au putut desfăşura sulurile, pentru că se fărâmiţau.

Atunci, savanţii au cerut permisiunea să le transporte în Manchester; aici, după ce le-au tăiat atent în fâşii, le-au putut citi. Pe unul dintre suluri scria că exista 60 de locuri in Palestina unde sunt îngropate comori uriaşe, care conţin, în total, de la 138 până la 200 tone de metale preţioase. Textul putea fi cam acesta: „In cetatea aflată în Valea Acor, patruzeci de coţi sub treptele care duc spre est, un sipet cu bani, conţinutul său are greutatea de şaptesprezece talanţi”. Sau acesta: “Sub piatra mormântului lui Assalonne, în partea vestică, sunt îngropaţi, la adâncimea de doisprezece coţi, 80 de talanţi”.

Fragment de sul cu textele lui Isaia
Fragment de sul cu textele lui Isaia

Dar este de neînţeles, de unde puteau să aibă asemenea bogătii membrii săracei comunităţi a qumraniţilor. Savanţii au presupus că preoţii templului din Ierusalim, în ajunul începerii asediului de către romani, din anul 70, au ascuns comorile templelor în tainiţe, iar cheia de la comori au ascuns-o în peşteri. În anul 1959, în grabă, până nu au reuşit căutătorii de comori să le găsească, arheologii au organizat o expediţie, care urma indicaţiile sulului de cupru. În zadar! Nu se ştie: acel autor necunoscut a încercat încurce pe potenţialii hoţi sau comorile au fost luate cu douăzeci şi ceva de secole în urmă, sau poate că acele comori nu sunt reale, ci mitice.

In sulurile din Qumran este exprimată accentuat speranţa de transformare a lumii. Esenienii zrăiau cu aspiraţii mesianice, aşteptând cu incordare lupta de la urmă, decisivă, dintre Bine şi Rău. Statutul comunitătii chema fie întotdeauna gata de sosirea epocii lui Mesia: „Este timpul de a pregăti calea în pustiu şi a-i învăţa pe ei totul ce va necesar să facă în acest timp” (Statut 9:19-20). “Ei” sunt aleşii, cei care i-au fost fideli invăţătorului Dreptăţii.

Un loc important printre manuscrise îl au cele eu textele apocaliptice, care se află în legătură strânsă

Sul de la Marea Moarta
Sul de la Marea Moarta

cu textele apocrife. Unul dintre suluri, numit „Războiul fiilor luminii cu fiii intunericului”, este dedicat descrierii detaliate a ultimei lupte din Univers dintre Bine şi Rău, enumerându-se acţiunile unităţilor militare, organizarea acestor unitaţi, legile militare şi tipurile de arme. Rezultatele războiului sunt predeterminate: de trei ori vor învinge „fiii luminii” (esenienii), de trei ori vor obţine victoria „fiii şi doar in a şaptea luptă, primii vor obţine biruinţa definitivă. Alt text apocaliptic, „Cartea Enigmelor”, relateaza despre nedreptatea cardinală a întregii istorii mondiale şi exprimă speranţa că ea se va schimba radical: „Si iată semnul că aceasta se va produce: când pântecul care naşte fărădelegea va fi ferecat, viciile se vor depărta din faţa dreptăţii, precum întunericul cedează în faţa luminii; şi precum se imprăştie fumul şi dispare fără urmă, astfel vor dispărea pe veci viciile, iar dreptatea, care se va deschide ca soarele, va fi ordinea instalată în lume; şi nu vor mai exista taine care ţin de vicii. Atunci cunoştinţele vor umple lumea şi atunci nu va mai exista în lume nesăbuinţa. Cuvântului îi este destinat să se realizeze, şi este adevărată prorocirea; deci, trebuie să cunoaşteţi că ea este inevitabilă”.

Fragment de sul din Qumran
Fragment de sul din Qumran

Sulurile din Qumran au devenit o enigmă dezlegată a istoriei şi au confirmat vechimea textelor biblice chiar şi pentru cei care aveau indoieli. De fapt, descoperirea este o relatare despre faptul cum s-a format Biblia de la iudei şi până la creştini, de aceea importanţa ei este de nepreţuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *