Marcus Aurelius – Un Imparat Enigmatic

Împăratul roman Marcus Aurelius era un om al moralei. Foarte modest, în toate lucrurile îi plăceau moderaţia şi modestia. Din copilărie, a avut un mod de viaţă strict, nepermiţăndu-şi extravaganţe. Marcus purta o simplă mantie grecească, dormea direct pe sol şi agrea discuţide filosofice. Ce enigmă ascundea acest om?

Moneda Romana (denar) - cu capul lui Marcus Aurelius - An 164
Moneda Romana (denar) – cu capul lui Marcus Aurelius – An 164

După moartea tatălui, Marcus şi fratele său vitreg, Lucius, au fost înfiati de bunicul lor, Annius Vere, un patrician roman. Bunicul a fost acela care l-a dat spre instruire celor mai buni profesori. Marcus se simţea atras de filosofi, iar aceştia l-au influentat atât de mult, încât băiatul de doisprezece ani prefera să doarmă pe un pat din scânduri, acoperindu-se cu o bucată de piele, încercând să se adapteze la tot felul de privaţiuni. Impăratul Adrian a observat acest copil neobişnuit şi a vrut să-l numească moştenitorul său direct, însă aceasta era imposibil, alesul fiind încă foarte tânăr. Atunci, l-a numit moştenitor al tronului pe Antoninus Pius, cu condiţia ca acesta să-i cedeze ulterior tronul lui Marcus. În anul 161, înainte de moartea sa, Antoninus Pius l-a declarat pe Marcus succesorul său. Ajuns la putere, Marcus Aurelius l-a luat partener la conducerea imperiului pe Lucius Verus, şi din acest moment ei au condus împreună.

A fost pentru prima dată când Imperiul Roman a avut doi suverani. Marcus Aurelius era o persoană fermecătoare şi un conducător talentat, însă perioada domniei sale nu a fost o perioadă fericită, datorită războaielor interminabile, inundaţiilor şi cutremurelor de pământ, foametei. Marcus niciodată nu s-a dedat distracţiilor şi a suportat cu stoicism toate vicisitudinile vieţii, iar viaţa l-a tratat din plin cu surprize neplăcute. De exemplu, a fost nevoit să se facă a nu observa mediocritatea lui Lucius Verus, să indure infidelitatea soţiei sale Faustina, să suporte neînţelegere din partea oamenilor din jurui şi caracterul urât al fiului său, Commodus, care a avut din copilărie cei mai buni educatori şi învăţători, însă era atât de răsfăţat, încât a ajuns să fie un adevărat tiran.

Marcus Aurelius a lăsat niste note intitulate „Către mine insumi”. Acestea se impart în 12 cărţi, care emană nobleţe măreţie; în ele, se reflectă întreagă firea sa mărinimoasă şi acea înaltă ţinută morală pe care a promovat-o pe parcursul vieţii sale. In aceste rezumate scurte, se reflectă concepţiile lui filosofice de viaţă:

  • „Timpul destinat unei vieţi de om este o clipă; esenţa lui este plutirea permanentă; simţirea este vagă, structura întregului corp este perisabilă; sufletul este instabil, soarta — misterioasă; gloria — nesigură.”
  • „Tot ce ţine de corp, la fel ca tot ce ţine de suflet, este vis * şi fum.”
  • „Viaţa este luptă şi rătăcire într-o ţară străină. Dar ce te poate scoate la liman? Nimic, în afară de filosofie. A filosofa înseamnă a-ţi proteja geniul din tine de zgârieturi şi uzură şi a-l situa mai presus de plăceri şi suferinţe…
bustul-lui-marcus-aurelius
Bustul lui Marcus Aurelius – in pinacoteca din Munchen

Marcus Aurelius era sigur că, făcând abstracţie de perisabilitatea existenţei umane, omenirea are de rezolvat probleme legate de adevărata etică şi fiecare om trebuie să tindă spre o astfel de etică. Lui îi aparţin cuvintele: „Să ai grijă cu fervoare ca să indeplineşti lucrul pe care ai început să-l faci, aşa cum i se cuvine unui adevărat bărbat roman, sincer şi din toată inima, cu dragoste faţă de oameni, cu sentimentul libertăţii şi al dreptăţii”. Marcus Aurelius era împotriva luptelor din arenă, considerându-le o violenţă lipsită de sens. De aceea a poruncit ca, în astfel de lupte, paloşele gladiatorilor să nu fie ascuţite, spre a nu se intâmpla cazuri mortale. Pentru echilibriştii care mergeau pe funii, a ordonat să se aştearnă jos saltele, ca, în caz de cădere, aceştia să rămână în viaţă. Filosoful işi da prea bine seama de faptul că nu poţi schimba lumea după cum ai dori. Lumea este aşa precum este. El a putut să le impună gladiatorilor să lupte cu paloşele neascuţite, dar, cu regret, nu a putut anula cu totul aceste lupte sângeroase. Violenţa conducea lumea. Nefiind susţinut în doleanţele sale, Marcus nu a reuşit să facă nimic…

In anul 178, împăratul a condus campania impotriva triburilor germanice, insă armata romană a fost atinsă de ciumă. La 17 martie 180, Marcus Aurelius a murit în Vindobona de pe Dunăre (actualul oraş Viena). După moarte, el a fost sanctificat oficial. Timpul domniei lui se consideră veacul de aur al epocii antice, rămânând cunoscut ca un lider drept, responsabil, capabil să asigure prosperitatea imperiului. A înfrânt cu succes invaziile barbare de-a lungul frontierelor nordice şi estice, sperând să extindă imperiul Roman până unde se află azi Polonia.

relief-pe-arca-lui-marcus-aurelius-din-roma
Relief, pe arca lui Marcus Aurelius din Roma

Marcus Aurelius era o fire foarte introspectivă şi meditativă. El este numit filosoful de pe tron. A profesat principiile stoicismului, accentul, în notiţele sale, fiind pus pe învăţătura etică şi preţuirea vieţii din punct de vedere filosofico-moral. „Tot ce i se întâmplă fiecăruia, foloseşte intregului”, afirma el. Gândurile împăratului-filosof sunt simple şi profunde. Rămâi uimit de înţelepciunea şi spiritualitatea lui. Aceste notiţe de aur, adresate sufletului, lumii şi lui Dumnezeu, se năşteau noaptea, pe când se afla într-un simplu cort de călătorie. Ele, ca nişte fire de aur, constituie legătura dintre nobilul Marcus Aurelius şi cei care se vor perinda de-a lungul secolelor. Aceste gânduri nu sunt păscute de pericolul nefiinţei, pentru că sunt accesibile omenirii din toate timpurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *