Minunea Sângelui Sfântului Ianuarie

Sfântul Ianuarie, protectorul oraşului Napoli, este un martir venerat de Biserica Ortodoxă şi Catolică. El este cunoscut de lumea catofic prin „minunea sângelui”, care se petrece regulat în catedrala din Napoli. Primele referiri la această minune sunt din 17 august 1389.

Conform surselor istorice existente, acest sfânt a început să fie venerat de mult timp. Drept mărturii importante, în acest sens, sunt numeroasele reprezentări ale chipului său în catacombele din San Gennaro, cele mai vechi dintre acestea datând din secolul al VI-lea. Este de menţionat că reprezentările tuturor celorlalţi sfinţi sunt redate cu inscripţii explicative, şi doar Ianuarie nu are niciun fel de explicaţii. După toate probabilităţile, chipul lui Ianuarie era atât de cunoscut, încât comentariile ar fi fost de prisos. Conform legendelor, nu era prea uşor să-l omori pe Sfântul Ianuarie.

Sfantul Ianuarie (pictura de M. Caravaggio. 1607)
Sfantul Ianuarie (pictura de M. Caravaggio. 1607)

În anul 305, împăratul roman Diocletianus a ordonat ca el să fie aruncat într-o groapă în care a ars focul timp de trei zile, însă Ianuarie a ieşit de acolo întreg şi nevătămat. Apoi, a fost aruncat în mijlocul animalelor sălbatice, însă acestea nu l-au devorat, ci s-au apropiat şi i-au lins picioarele. Şi atunci, el a fost decapitat. Una dintre femeile pioase, prezente la decapitarea lui, a adunat într-o sticluţă câteva picături din sângele lui. Acest vas, ea l-a păstrat acasă, în relicvariu. După câtva timp, unui cetăţean al oraşului Napoli i s-a arătat fantoma lui Ianuarie, care i-a indicat unde se află capul său, care, atunci când îi fusese tăiat, s-a rostogolit în desimea vegetaţiei. Nu reuşiseră să împreuneze capul şi corpul, că apăru imediat femeia cu sticluţa de sânge. Când ea s-a apropiat de corp, sângele, care se uscase deja, a început să facă bule de aer şi Sfântul a inviat.

Acum, moaştele sale se păstrează în capela Catedralei din Napoli; într-un relicvariu din argint aurit, se află capul, iar în două fiole de sticlă, plasate urnă de cristal, — sângele uscat. Una dintre fiole este mai mare şi două treimi din volumul ei fusese umplut cu un lichid care s-a uscat. În fiola mai mică, se vede că fuseseră doar câteva picături de sânge, care, de asemenea, s-a uscat. Ambele recipiente au fost sigilate cu un mastic deosebit de dur. Esenţa minunii care se Intamplă constă în diluarea, şi uneori, în efervescenţa „sângelui” care se păstrează în fiola sigilată. O mulţime de pelerini vin aici, ca să vadă această minune. În zilele noastre, minunea se intâmplă de trei ori pe an:

  • În sâmbăta premergătoare primei duminici din mai, când a avut loc prima mutare a moaştelor Sfântului Ianuarie din Pozzuoli în Napoli (secolul al V-lea). Capul şi fiola cu sânge, împreună cu statuile sfinţilor asemeni lui Ianuarie, sunt mutate de cruciaţi din catedrala napolitană în Santa Chiara, unde se păstrează timp de opt zile. Din anul 1337, în această zi, se desfaşoară. o procesiune specifică, numită. „Procesiunea cu ghirlande”.
  • 19 septembrie — supliciul Sfântului Ianuarie; capul şi fiola cu sânge sunt expuse credincioşilor, întru inchinare, pentru 8 zile.
  • 16 decembrie — salvarea oraşului Napoli de erupţia Vezuviului; capul şi fiola cu sânge sunt expuse credincioşilor, pentru o zi.

De fiecare dată când se produce minunea, credincioşii strigă: „Trăiască. Sfântul Ianuarie!”, după care se cântă un Te Deum. Taina Sfântului Ianuarie este urmărită. de 600 de ani. Dacă sângele rămâne uscat, urmează, de obicei, o tragedie, un dezastru pentru toată societatea. Se cunosc cazuri când minunea nu s-a produs în ziua respectivă. Astfel, în anul 1527, s-a declanşat ciuma, care a secerat 40 000 de vieţi. În secolul al XX-lea, minunea nu a avut loc de trei ori: în anul 1939 — înainte de începerea celui de Al Doilea Război mondial; în anul 1944 — înainte de eruperea vulcanului Vezuviu; în anul 1979 — în preajma unui puternic cutremur de pământ. De decriptarea acestei enigme sunt interesaţi nu doar amatorii de enigme, ci şi savanţii. Se cunosc o mulţime de teorii care explică producerea minunii din punct de vedere material. În cele mai multe cazuri, se fac referiri la nişte caracteristici deosebite ale substantei aflate în fiolă, care devine lichidă, datorită schimbării temperaturii, a fluxului de lumină sau în urma agitării vasului, atunci când este scos din nişă.

Mucenicia Sfantului Ianuarie ( pictura de Girolamo Pezzi, 1727)
Mucenicia Sfantului Ianuarie ( pictura de Girolamo Pezzi, 1727)

Totodată, cercetările ştiinţifice au arătat că, în această substanţă, există urme de hemoglobină şi produse ale descompunerii sale. Devine nulă versiunea că, în perioada medievală, în sânge, ar fi fost adăugate anumite substanţe, pentru că cercetările arheologice arată că ampulele şi dopurile lor au fost fabricate în secolul al IV-lea şi că, în interiorul fiolelor, s-ar putea pătrunde doar dacă ar fi sparte. Desigur că există şi nişte explicaţii absolut prozaice ale fenomenului. Unii consideră că la sfârsitul secolului al XVIII-lea, când Napoli a fost cucerit de armata lui Napoleon, francezii au spart relicvele sfinte, însă, ulterior, acestea au fost refăcute şi ceremoniile, legate de acestea, au fost reluate. Medicul englez Frederic Newton Williams a afirmat că, în anul 1021, fiind în Napoli, l-a intâlnit, în farmacie, pe unul dintre slujitorii catedralei, care ruga să i se facă. „o mixtură obişnuită pentru sărbătoarea de mâine”. Farmacistul i-a pregătit-o şi i-a zis lui Williams: „Precum vedeţi, se întâmplă minuni şi în zilele noastre. Doar că, acum, ele se creează în farmacii”.

Arhiepiscopul de Neapole, demonstreaza sangele-minune, pe data e 19 Septembrie 2007
Arhiepiscopul de Neapole, demonstreaza sangele-minune, pe data e 19 Septembrie 2007

În anul 1992, savanţii italieni au obţinut „sângele sfântului Ianuarie” în condiţii de laborator. Reiese că toate aceste procese şi materiale folosite erau cunoscute în Evul Mediu. Savanţii afirmă că „în componenţa primului sânge de laborator al lui Ianuarie intră apă, clorură de sodiu, carbonat de calciu şi clorură de fier. Procesul de preparare durează câteva zile. Trebuie doar să cunoşti concentraţia de substanţe. Clorura de sodiu şi carbonatul de calciu pot fi găsite uşor. Prima dintre aceste substanţe se găseşte în minele de sare, aceasta fiind chiar sarea de bucătărie; a doua substanţă este creta obişnuită sau câteva carapace de scoică măcinate. E mai greu să faci rost de clorura de fier, pentru că în Italia, cel puţin, ea nu se găseşte în stare naturală” (după materialele lui A. Moiseenko, „Principala minune a catolicilor s-a dovedit a fi mistificare?”). Mai există o versiune, în care este amintită lava răcită a vulcanului Vezuviu — în ea, s-au găsit compuşi ai fierului asemănători celor conţinuţi de sânge. Această ipoteză este susţinută. şi în prezent de unii savanţi, însă întrebarea privind autenticitatea sângelui a rămas neelucidată. Deci, minunile continuă să existe şi să uimească lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *