Misterul Săriturii Olimpice

Vechile popoare au lăsat după sine multe enigme — în domeniile construcţiei, artei plastice şi sportului. Nivelul cunoştinţelor la care au ajuns predecesorii noştri indepărtaţi este pur şi simplu uluitor. De exemplu, toţi ştiu că în Grecia antică se organizau Jocuri Olimpice, insă despre acestea există detalii care te lasă perplex.

Savanţii afirmă că primele jocuri s-au desfăşurat în oraşul Olympia, în cinstea sărbătorii recoltei, în august—septembrie. Întâi, invingătorilor li se oferea o creangă şi o coroană de măslin, ulterior pentru aceştia au început să fie confecţionate amulete speciale şi medalii.

Alergatori in Grecia Antica.
Alergatori in Grecia Antica. (Fragment pe vaza – 530 i.Hr)

In lumea antică, localitatea Olympia era foarte glorificată. Ea era elogiată de poeţi, amintită de istorici, la ea se refereau filosofii şi oratorii, despre ea se alcătuiau mituri şi legende. Pentru perioada Jocurilor Olimpice, în Grecia Antică, încetau războaiele si se încheiau armistiţii (ekeheriya), iar reprezentanţii oraşelor aflate în conflict efectuau în Olympia negocieri de pace, pentru a rezolva, conflictele existente. În acest oraş, în Templul Herei, se păstra discul din bronz al lui Iphitos, cu regulile Jocurilor Olimpice. „Pe discul lui Iphitos este scris textul armistiţiului pe care elenii îl declarau pentru perioada Jocurilor Olimpice; textul nu e scris în rânduri drepte, ci pe circumferinţă, formând un cerc”, relatează Pausanias în „Descrierea Eladei”.

Majoritatea victoriilor olimpice au fost imortalizate pe vaze vechi, pe pocale, în sculpturi… Cum ajungeau vechii sportivi învingători la Jocurile Olimpice? Printre numeroasele enigme nedescifrate până azi se află tehnica de executare a exerciţiilor. Atunci era apreciată nu doar forţa şi abilitatea, dar şi gândirea, cunoştinţele, inventivitatea şi chiar utilizarea unor dispozitive care permiteau atingerea unor rezultate excelente.

Saritor in Antichitate
Saritor in Antichitate

De exemplu, se ştie că învingătorul Faill a sărit în lungime 16 metri — o astfel de distanţă azi poate fi atinsă doar dintr-o săritură triplă. Acest moment a fost surprins de pictorul antic: se poate observa că sportivul are în mâini două săculeţe pline. Unii cercetători consideră că săculeţele aveau rolul de greutăţi: răsucirea şi împingerea lor rapidă în faţă aveau drept consecinţă apariţia forţei centrifuge, care amplificau săritura. Fundul plat al săculeţelor te lasă nelămurit în ce priveşte conţinutul lor, pentru că, dacă materialul folosit pentru ponderare ar fi fost fluid sau granular (granule de aur, mercur ş.a.), săculeţele ar fi arătat cu totul altfel. Cercetările efectuate au permis reconstruirea unui astfel de dispozitiv, care se presupune că se folosea în asemenea cazuri — un fel de condensator de energie, alcătuit din mai multe straturi de material pe un cadru rigid. El putea fi încărcat cu energie statică prin frecţionarea cu mătase a chihlimbarului, care, în Grecia, era numit electron.

Merită entuziasmul nostru si aruncătorii de lănci, care au trăit în antichitate. Lancea olimpică era grea, fiind executată din lemn de brad sau de frasin, cu vârfuri metalice cu trei tăişuri pe ambele capete. Secretul rezultatelor uluitoare constă în faptul că, la mijlocul nuielei, se prindea un inel ca pentru curea. Atletul, băgându-şi degetele în acest inel, înainte de aruncare, făcea să se rotească lancea; rotindu-se, ea zbura mai repede şi mai departe. În Grecia, există legende şi despre aruncătorii de discuri. Autorii antici declară că aceşti atleţi puteau să arunce discul oval (prototipul discului sportiv actual) peste Alfios, adică de pe un mal pe celălalt al râului. Trebuie spus că lăţimea acestui râu, lângă oraşul Olympia, este în jur de cincizeci de metri. Nu mai puţin decât sportivii, ne uimesc, prin rezultatele la care au ajuns, ostaşii antici.

Saritor in lungime in Antichitate
Saritor in lungime in Antichitate

În zilele noastre, un cercetător din Marea Britanie a efectuat o experienţă interesantă. Doctorul Harry Rossiter a dedus că acum ar fi imposibil să se găsească atleţi care ar pune în mişcare corăbiile militare, cu vâsle, ale Greciei Antice. În procesul cercetărilor, Rossiter a măsurat intensitatea schimbului de substanţe a vâslaşilor contemporani, pe o trieră ateniană reconstruită. Metabolismul sportivilor a fost măsurat de nişte analizatori portativi, iar apoi au calculat câtă energie s-a cheltuit, pentru a estima productivitatea „motoraşului uman”. Şi a devenit clar că, dacă vâslaşii atenieni ar trăi azi, ei ar fi consideraţi sportivi profesionişti. Dar ce va lăsa ca amintire civilizaţia noastră generaţiilor care vin? Cu ce fel de performanţe sportive îi vom uimi noi pe succesorii noştri, astfel încât să rămână frapaţi de talentul şi geniul contemporanilor noştri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *